Cum îți schimbi numărul de telefon pe WhatsApp fără să pierzi conversațiile?
Îți mai aduci aminte cum, cu ani în urmă, să-ți schimbi telefonul sau numărul erau mai mult un chin decât o plăcere? Erai nevoit să treci manual contactele dintr-un dispozitiv în altul, iar câteodată abandonai proiectul pe la jumătate, pentru că era mai simplu să răspunzi cu „Scuze, mi-am schimbat telefonul, cine e?”, decât să pierzi ore în șir transcriind întreaga agendă.
Să nu mai vorbim de poze sau clipuri, care fie rămâneau uitate pe vechiul telefon, fie trebuiau transferate mai întâi de pe telefonul vechi într-un calculator, ca mai apoi să treacă din computer pe mai noul telefon, cu ajutorul unui cablu.
Transferul datelor de pe un telefon pe altul s-a simplificat enorm odată cu apariția cloud-urilor. Astăzi, dacă îți iei un nou smartphone sau dacă îți schimbi numărul de telefon, nu trebuie decât să te loghezi în contul tău Apple sau Google pentru ca toate informațiile pe care le aveai stocate pe vechiul dispozitiv să apară și pe cel pe care tocmai l-ai scos din cutie.
Dacă te întrebai, însă, cum îți schimbi numărul de telefon pe WhatsApp fără să pierzi vechile conversațiile, ți-am explicat mai jos, pas cu pas. Opțiunea este disponibilă atât pe Android (telefoanele Samsung, Huawei, Xiaomi și așa mai departe), cât și pe iOS (telefoanele Apple). Posibilitatea de a-ți schimba numărul de telefon pe WhatsApp s-ar putea să-ți fie de mare ajutor, de exemplu, în cazul în care te muți în altă țară.
Dar până să îți arătăm micul ghid prin care poți face asta, e bine să știi că, pentru a-ți putea schimba numărul de telefon de pe WhatsApp, e nevoie ca noul număr să fie deja activat. Altfel spus, SIM-ul trebuie să fie deja introdus în telefon, pentru că vei primi de la WhatsApp un cod de activare pe noul tău număr.
Mai apoi, tot ce va trebui să faci va fi să:
- Intri pe WhatsApp și să apeși pe cele trei puncte din dreapta, sus, care îți vor deschide un meniu.
- Alege Settings și mergi la Account.
- Vei avea opțiunea Change number, pe care trebuie să o selectezi.
- În acest punct, WhatsApp-ul îți va reaminti că e nevoie să ai activată cartela cu noul număr de telefon. Dacă îți schimbi și numărul (SIM-ul), și telefonul (dispozitivul), mai întâi va trebui să activezi pe vechiul telefon, în WhatsApp, noul tău număr.
- Aplicația îți va cere să scrii vechiul număr de telefon și noul număr pe care vei trece, cu tot cu prefixul țării.
- Vei avea opțiunea să trimiți tuturor sau doar anumitor contacte de-ale tale un mesaj prin care acestea să afle că ți-ai schimbat numărul, însă nu e obligatoriu să o selectezi.
- Apasă pe Done și bucură-te de noul tău număr de telefon, fără a pierde conversațiile din WhatsApp.
Acum, că știi cum să-ți schimbi numărul de telefon pe WhatsApp fără să pierzi conversațiile, poți relua discuțiile pe platformă de unde le-ai lăsat.
Ai fost blocat pe WhatsApp? Cum afli dacă cineva ți-a dat Block?
Există multe situații în urma cărora prietenii vechi pot lua sfârșit după o conversație mai aprinsă. Printre toate funcțiile pe care WhatsApp le pune la dispoziția utilizatorilor săi, există și varianta blocării unui contact.
Sperăm să nu treci prin această experiență, însă dacă circumstanțele duc într-acolo, e bine să știi cum afli dacă cineva te-a blocat pe WhatsApp.
Deși nu există o modalitate 100% sigură de a afla dacă ai block pe WhatsApp, alta decât cea de a lua legătura în alt mod cu respectiva persoană și a afla chiar de la sursă dacă suspiciunile tale se confirmă, îți prezentăm mai jos patru moduri în care poți fi cu un pas mai aproape de adevăr, în încercarea de a afla dacă ai fost blocat pe WhatsApp.
Vezi când a fost ultima dată online
Acesta ar putea fi primul semn că ai primit Block pe WhatsApp de la un anumit contact din lista ta. Dacă nu poți vedea când a fost ultima dată online, există posibilitatea ca persoana respectivă să te fi blocat în aplicație.
Totuși, e foarte probabil ca prietenul pe care îl suspectezi că ți-ar fi putut da Block să-și fi dezactivat funcția Last seen, care permite afișarea orei la care acesta a fost ultima dată online. Cu alte cuvinte, nu poți vedea când a fost online, dar asta nu înseamnă, neapărat, că te-a blocat. Poți continua verificările, parcurgând pașii de mai jos.
Caută-i poza de profil
În lista de conversații WhatsApp, observă dacă poza persoanei despre care crezi că te-a blocat în aplicație mai e vizibilă sau nu, ori dacă a schimbat-o în ultima perioadă. Funcția de Block nu permite afișarea pozei de profil sau a update-urilor făcute în acest sens către contactele blocate.
Trimite-i un mesaj pe WhatsApp
Așa cum ai observat, în momentul în care trimiți un mesaj pe WhatsApp, în dreptul acestuia apar două bife gri, semn că acesta a fost expediat. Atunci când interlocutorul tău vede mesajul, bifele devin albastre, ceea ce înseamnă că l-a citit.
Dacă nu vezi decât o bifă gri în dreptul mesajului, cel mai probabil ai fost blocat pe WhatsApp. Există, însă, și posibilitatea ca persoana respectivă să-și fi schimbat numărul pe care îl folosește pentru a se conecta în aplicație, ceea ce înseamnă că nu ți-a dat block, ci pur și simplu folosește un alt cont pe care a uitat să ți-l comunice.
Apelează pe WhatsApp
Apelează audio sau video persoana pe care o suspectezi că ți-a dat block pe WhatsApp. Dacă ești scos automat din apel, e foarte posibil să fi fost blocat în aplicație.
Ce poți face dacă ai fost blocat pe WhatsApp
Dacă ai urmat toți pașii de mai sus și la fiecare dintre aceștia temerile tale s-au confirmat, mai ai o posibilitate pentru a lua legătura cu cel sau cea care ți-a dat Block în WhatsApp.
Creează un grup de WhatsApp în care să dai invite și contactului respectiv. WhatsApp permite blocarea individuală a contactelor, însă această funcție nu acoperă și grupurile din aplicație.
Dacă nici așa nu reușești să iei legătura cu prietenul despre care crezi că ți-a dat Block, poți oricând să-l apelezi pentru a lămuri situația. Blocarea unui contact pe WhatsApp nu presupune blocarea totală a contactului respectiv, adică poți continua să îl suni sau să îi trimiți mesaje pe alte aplicații sau sub formă de SMS. Vezi când a fost ultima dată online
Acesta ar putea fi primul semn că ai primit Block pe WhatsApp de la un anumit contact din lista ta. Dacă nu poți vedea când a fost ultima dată online, există posibilitatea ca persoana respectivă să te fi blocat în aplicație.
Totuși, e foarte probabil ca prietenul pe care îl suspectezi că ți-ar fi putut da Block să-și fi dezactivat funcția Last seen, care permite afișarea orei la care acesta a fost ultima dată online. Cu alte cuvinte, nu poți vedea când a fost online, dar asta nu înseamnă, neapărat, că te-a blocat. Poți continua verificările, parcurgând pașii de mai jos.
Caută-i poza de profil
În lista de conversații WhatsApp, observă dacă poza persoanei despre care crezi că te-a blocat în aplicație mai e vizibilă sau nu, ori dacă a schimbat-o în ultima perioadă. Funcția de Block nu permite afișarea pozei de profil sau a update-urilor făcute în acest sens către contactele blocate.
Trimite-i un mesaj pe WhatsApp
Așa cum ai observat, în momentul în care trimiți un mesaj pe WhatsApp, în dreptul acestuia apar două bife gri, semn că acesta a fost expediat. Atunci când interlocutorul tău vede mesajul, bifele devin albastre, ceea ce înseamnă că l-a citit.
Dacă nu vezi decât o bifă gri în dreptul mesajului, cel mai probabil ai fost blocat pe WhatsApp. Există, însă, și posibilitatea ca persoana respectivă să-și fi schimbat numărul pe care îl folosește pentru a se conecta în aplicație, ceea ce înseamnă că nu ți-a dat block, ci pur și simplu folosește un alt cont pe care a uitat să ți-l comunice.
Apelează pe WhatsApp
Apelează audio sau video persoana pe care o suspectezi că ți-a dat block pe WhatsApp. Dacă ești scos automat din apel, e foarte posibil să fi fost blocat în aplicație.
Ce poți face dacă ai fost blocat pe WhatsApp
Dacă ai urmat toți pașii de mai sus și la fiecare dintre aceștia temerile tale s-au confirmat, mai ai o posibilitate pentru a lua legătura cu cel sau cea care ți-a dat Block în WhatsApp.
Creează un grup de WhatsApp în care să dai invite și contactului respectiv. WhatsApp permite blocarea individuală a contactelor, însă această funcție nu acoperă și grupurile din aplicație.
Dacă nici așa nu reușești să iei legătura cu prietenul despre care crezi că ți-a dat Block, poți oricând să-l apelezi pentru a lămuri situația. Blocarea unui contact pe WhatsApp nu presupune blocarea totală a contactului respectiv, adică poți continua să îl suni sau să îi trimiți mesaje pe alte aplicații sau sub formă de SMS.